Mottou

Inteligenţa  este singura armă legitimă ca forţă inovativă în relaţia 

 ”educaţie – schimbare”.

                              ,, Părinții nu sînt icoane,
                                              dar se cuvine să ne închinăm în fața lor  ,,

         Părinții – cel mai gingaș cuvînt pe care îl rostesc copiii.

  Cîți ani n-ai avea 5 sau 50 ai nevoie de părinți, de zîmbetul, mîngîierile lor.

 Ne închinăm părinților pentru că ne-au dat ce-i mai scump pe lume - viața. Ei ne-au crescut cu dragoste și grijă. Mîinile lor ne-au susținut la primii pași. Ochii lor ne-au iertat fără cuvinte cînd am greșit. De aceea se cuvine să ne închinăm în fața lor ca în fața icoanelor. O merită din plin.

     Există în lumea asta o mulţime de lucruri  pentru  care găsim timp, dar mă întreb, de ce oare tot mai puţin timp găsim pentru cei ce ne-au dat viaţă, ne-au crescut, ne-au educat –  pentru  PĂRINŢI?     

   DARUL

       Se   povestește  că  un  tînăr,  singur  la  părinți,  urma  să- și  încheie  cu  succes    studiile   academice.  De  luni  de  zile  admirase  o  mașină  expusă  în  vitrina  unui  magazin  auto.    Știa  că  tatăl  lui  își  poate  permite  să  cumpere o astfel de mașină,  așa  că  și-a  exprimat  dorința  să  o  primească  în dar la  absolvire.

      Ziua  mult  așteptată  se  apropie,  însă  fără  ca  tînărul să poată  depista  vreun  semn  că  mașina  mult  visată  va  intra în posesia  sa.  O  ușoară  dezamăgire  începuse  să  i  se  cuibărească  în  inimă.

    În  seară  dinaintea  festivității  de  absolvire,  tatăl  și-a chemat   fiul  în  birou.

L-a  felicitat  pentru  anii  de  studiu  și  i-a  spus  cît  de  mîndru  este  de  el  și  cît  de  mult  îl  iubește.  Apoi  i-a  întins  o cutie    frumos  împachetată,  rostind  emoționat:

„Felicitări, fiule!’’ 

         Fiul  a  deschis  cutia,  sperând  că  va  găsi  în  ia  cheile  mașinii.  Însă  în  cutie  se  află  o  Biblie  scumpă,  îmbrăcată în piele,  cu  numele  liu  scris  în  litere  aurite  pe  copertă.

        Dezamăgiria  i  s-a  transformat  în  mînie.

   -Cu  banii  pe  care  îi  ai,  tu  îmi  dai  ca  dar  la  absolvire  o Biblie ?

          Trântind  Biblia  pe  biroul  tatălui,  tânărul  a  ieșit  furios,   părăsind  definitiv  casa  tatălui  său.

           Anii   au  trecut.   Tânărul  de  odinioară  avea de-acum o   afacere  prosperă  și  o  familie  frumoasă.  Într-un  târziu , și-a  dat   seama  că  vremea  nu  stă  în  loc  și  a  hotărât  să-și  viziteze  tatăl, pe  care  nu-l  mai  văzuse  din   ajunul  absolvirii  facultății.

          Însă  înainte  de  a  pleca  la  drum,  o  telegramă  fulger îl  anunță  că  tatăl  lui  a  decedat  și  că  toată  averea  i-a rămas lui,  ca  singur  moștenitor.                                

   Ajuns  acasă  după  ani  de  zile,  inima  i-a  fost  copleșită de  tristețe  și  de  regrete.  A  intrat  în  biroul  tatălui  său. La un   capăt  ai  mesei  grele  din  lemn  de  stejar  se  află  Biblia pe   care  o  primisem  în  ajunul  absolvirii – în  aceeași  poziție în   care  o  lăsase  el  înainte  de  a  părăsi  casa  părintească.  Cu ochii  împăienjeniți  de  lacrimi, fiul  a  luat-o, a  deschis-o  și  a   început  să  citească  în  ea.              

      La  un  moment   dat,  întorcând  încă  o  filă, un  plic  alb a  căzut  pe  podea.  S-a  aplecat  să ridice  plicul,  pe  care  se  află  adresa  magazinului  auto  de  unde  sperase  cu  ani  în urmă  să  primească  mașina  mult  visată.  În  plic era un contract  de  vînzare,  dat  în  ziua  absolvirii.  ACHITAT-scriia  cu litere  mari  peste  termenii  contractului.  Mașina  îl  așteaptă de  ani  de  zile  în  garaj. 

Momente educative

                        
 Povestea creionului
Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat întreabă:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:

- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!

- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care, dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeuna nişte oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.

1. Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi el ne conduce totdeauna conform dorinţei lui.

2. A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferiţă pentru creion, dar până la urmă, va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

3. A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este faptul că ne menţinem pe drumul drept.

4. A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.

5. A cincea calitate: lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii, că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta. Paulo Coelho